Însă din toate câte-n vânt se lasă, eu aș alege-ntoarcerile-acasă...

La ceas târziu în noapte, te cheamă sufletul la mine
Cu dor și suferință brațele mi-s pline.
Nu mă-ntreba ce simt? E deajuns tăcerea,
Privește-mi ochii triști și o să vezi durerea.

Și inima mai greu îmi bate
Mi-e dor de tine zi și noapte
Nu pot trăi, deși sunt vie
Știu, dragostea-i o nebunie.

Însă din toate câte-n vânt se lasă
Eu aș alege-ntoarcerile-acasă.
Sunt ca o umbră pe pământ,
Scriu doru-n foaie rând cu rând.

Cumplite-s nopțile în patul rece
Și vreau să te îmbrățișez.
Mă-ntreb mereu de ce?
Dar nu știu și încep să lăcrimez.

Sunt goală-n lipsa ta,
Ești al meu știu că te am
Dar îți cerșesc atimgerea,
Sunt ca un val pierdut în ocean.

Și dulcea dimineață.
Cu dor și lacrimi vine
Și timpul mă sufocă,
Ce grea e clipa fără tine.

Eu ți-am promis să te aștept,
Tu mi-ai promis c-o să revii.
De dorul tău mă sting încet,
Și-mi plouă-n suflet zi de zi.

Nu mai vreau nimic, iubirea îmi ajunge!

     Ce poate fi mai frumos decât sentimentul ce îți aduce soare în suflet, bucurie  în inimă, zâmbet pe buze și fericire în priviri. Până a cunoaște iubirea cerșeam doar clipe și secunde de fericire pe pământ. Acum că ea, iubirea și-a găsit liman statornic în sufletul meu, eu pot ridica palate în cer. Iubirea mi-a deschis marea în ochi și soarele în suflet. Anume ea îmi dă „viață”. Ea e gândul ce tremură enigmatic în mine, e calea spre fericire.
     Visele mele se zbat în ruinele sufletului și prind putere, se înalță spre împlinire. Iubirea e idolul meu, o culeg șoaptă cu șoaptă, lumină cu lumină și nu mă satur niciodată să iubesc.
     De când este ea în sufletul meu eu îmi recit dorințele în versuri, am privirea înnecată în lumină, din clipa de când o cunosc gurița mea este uitată într-un zâmbet în așteptarea săruturilor dulci. Iubesc până acolo până unde doar inima poate privi, până unde ajung visele cu aripi de zâmbete. Ador momentele speciale când iubirea se pierde în magia dimineților mele frumoase.  Iubirea îmi luminează cele mai întunecate și mai nepătrunse gânduri, ea mi-a creat un univers al meu, unde fiecare stea e a mea și fiecare răsărit e pentru mine.
     Iubirea a deschis în mine infinitul, orice clipă trăită cu ea este sfârșitul unei lumi și începutul alteia. Dacă vreau să iubesc ea mă ajută să iubesc mai mult decât aș putea eu, dacă vreau să urăsc, ea îmi dă putere să mă opresc, dacă vreau să plâng, ea îmi dă lacrimi doar de fericire și dacă mi-e dor și sufăr o fac doar de dragul ei, merită sacrificiul. Îmi place să privesc cu ochii ei, îmi place să zâmbesc cu gurița ei, îmi place să plâng cu lacrimile ei, îmi place să trăiesc în brațele ei. Nu mai visez la nimic, nu-mi mai doresc nimic, nu mai vreau nimic, iubirea îmi ajunge!!!

El, jurnalistul...

     Aspiră la împlinirea viselor. Este înșelat de adevăr. Prin păru-i negru i se plimbă valuri de imaginație. E optimist-i se citește asta în ochii săi albaștri adânciți în gânduri albe. Are doi prieteni adevărați - pixul și foaia. Locuiește la marginea lumii (la marginea realității de fapt), privește de acolo la toate câte se întâmplă și discută despre toate cu cei doi prieteni ai săi. Are o amantă - speranța, ea îl înșeală zi de zi, dar totuși trăiește încă în sufletul lui. Respiră aer îmbibat cu praf de ziare, dar este îndrăgostit nebunește de acest lucru. Tânăr și neliniștit - el, jurnalistul...

Cimitir de gânduri...

Eu nu pot măcar vorbi,
Nu pot nici a scrie.
Plâng amar în orice zi
Peste dragostea din poezie.

Plâng pe foaia din caiet,
Scriu doar câteva cuvinte,
Apoi le șterg, nu știu nimic
Și nimic nu mai țin minte.

Sunt pierdută în trecut,
În suflet e iubire.
Nu am nimic mai mult
Decât plăcuta amintire.

Am suflet trist, uscat
Și gându-mi e pustiu
Nimic nu am, nimic nu vreau,
Nimic eu nu mai știu.

Sunt doar o clip-amară
Ce-i frântă de acum,
Ca un apus în plină seară,
Ca o iubire prefăcută-n scrum.

Vise străine!

E toamnă.
Cad frunze galbene peste pământ,
Mi-e dor și plâng
Peste al dragostei mormânt.
E frig,
E rece-n suflet,
Gângul la tine doare,
Speranțe, Vise,
Singurătate-otrăvitoare.
E noapte, e-ntuneric,
Respir doar cu iubire,
În ochii mei trăiește
A ta plăcută amintire...
Îndrăgostită
Și nebunia mă-nfioară,
Trăiesc din vise ne-mplinite,
Realitatea mă omoară.

Pe scurt despre fericire!

      La marginea Universului, așezată pe genunchii unui copac, cu miros de iarbă și curgând prin venele unui izvor stă cuminte și nestingherită de parcă ar aștepta pe cineva. Furând razele lunii și împletindu-le într-un cântec se plimbă voioasă pe cărări pustii și întunecate. Când o strigă cineva răspunde cu mare drag, se apropie și chiar îmbrățișează noul prieten. Se miră că unii o caută având-o deja, uneori chiar o supără acest lucru.

      Este fericirea. Nu cea despre care mi-au spus la grădiniță sau m-au învățat la facultate, nu cea pe care am simțit-o atunci când am iubit pentru prima dată, nu este fericirea materială și nici cea despre care aud pe stradă. Este fericirea din sufletul meu, este fericirea despre care gândesc, e o parte din ceea ce respir și un tot întreg din ceea ce simt, dăruiesc și primesc. 

      Optimismul meu a pus o piatră mare la temelia fericirii care a crescut în mine. Nu am de toate și nici nu vreau să le am, îmi este deajuns să dețin lucrurile de care am nevoie. 

      Fericirea mea e la mama acasă, stă pe rafturile vechi ale copilăriei mele. Fericirea mea e întruchipată în zâmbetul și privirea lor - a oamenilor mei speciali.

Fericirea există, 

Îi știu mirosul și îi simt respirația.

Fericirea mea,

Îi știu vocea și vibrația...

Suflet de toamnă...

      Rece, frig, culori întunecate și sumbre - așa văd toamna cei mai mulți dintre noi. Nu judec și nu pun etichete, dar iubesc toamna. Ce poate fi mai frumos decât o gutuie scăldată în galbenul lunii? Un vals în care frunzele prind ritmul dansului din mers nu se întâmplă în fiecare zi. O lume pictată în multe culori este extraordinară. Și e pictată nu de pictori cunoscuți și nu cu culori alese de cineva, este o lume în care stropii de culoare cad de undeva, vin dinnăuntru și se așează unde le este locul mai potrivit.
      E toamnă, întâlnirea cerului cu pământul are un decor fantastic. Și iubirile, iubirile care aruncă frunze deasupra capului și se feresc de lumina felinarelor sunt altele, sunt mai aproapiate, se îmbrățișează ca să se încălzească și uită de toate pentru câteva clipe. Se aruncă în magia toamnei, cad în brațele săruturilor și gândesc cu inima. E o toamnă în care nu are loc imposibilul pentru că toate potecile sunt inundate de culorile frunzelor.
      Și serile... serile de toamnă însăilate cu razele stelelor mă cheamă să simt parfumul crizantemelor, parfumul toamnei care nu se păstrează în sticluță și nu poate fi cumpărat nici cu „miliardul furat” și nici cu toți banii de pe pământ strânși la un loc. E un parfum cu miros de culori, de lumină curată, cu miros de iubiri și de plimbări întruchipate-n amintiri...
      Vise îmbătate de realitate, dorințe scăldate-n împliniri, priviri colorate, mâini reci și inimi calde, gutui ascunse în raze de lumină, aer rece, proaspăt, iubiri magice și felinare înmuiate-n tabloul de toamnă... E toamnă... e suflet de toamnă!

Dor de mamă...

Te-am căutat în stele,

Te-am căutat în razele de soare,

Te-am căutat în iarbă,

Te-am căutat  în lacrimile-amare.

            Te-am căutat în zâmbet de copil,

            Te-am căutat în zborul păsării albastre,

Te-am căutat în mugur de april-

Și în lumina dimineții din fereastră.

Am răscolit privirea palidă a lunii,

Te-am căutat în toate colțurile lumii.

Te-am căutat peste-orizont și peste cer,

Te-am căutat în bezna plină de mister.

Te-am căutat în al privighetorii cântec

Și în al codrului frământ,

Te-am căutat mereu, mereu,

În orice colț de pe pământ.

Te-am căutat departe și aproape,

Te-am căutat în lan cu spice coapte,

Te-am căutat în tot ce e frumos

Și-n ochii lacului tăcut, misterios.

                Te-am căutat în pâinea aburindă, caldă,

                Te-am căutat în marea, ce Universul scaldă,

                Te-am căutat în bolta, mareț desfășurată

                Și-n ochii albi ai iernii de zapadă.

Te-am căutat în somn, 

Te-am căutat în vis,

Te-am căutat în fiecare om

Și chiar în necuprins

    Am răscolit în ape și-n pietre de izvor,

                Am căutat în inima ce poarta lungul dor,

                Am căutat pâna și-acolo, unde nu pot s-ajung,

                Unde și drumul scurt e dureros de lung.

Cu sufletu-n țărâne și ochii sus spre  cer

Cu dor te caut  azi în depărtări necunoscute,

S-au tăinuit izvoarele-n țărâni de așteptări.

Mamă, în căutarea ta, eu fac cărări bătute...