Însă din toate câte-n vânt se lasă, eu aș alege-ntoarcerile-acasă...

La ceas târziu în noapte, te cheamă sufletul la mine
Cu dor și suferință brațele mi-s pline.
Nu mă-ntreba ce simt? E deajuns tăcerea,
Privește-mi ochii triști și o să vezi durerea.

Și inima mai greu îmi bate
Mi-e dor de tine zi și noapte
Nu pot trăi, deși sunt vie
Știu, dragostea-i o nebunie.

Însă din toate câte-n vânt se lasă
Eu aș alege-ntoarcerile-acasă.
Sunt ca o umbră pe pământ,
Scriu doru-n foaie rând cu rând.

Cumplite-s nopțile în patul rece
Și vreau să te îmbrățișez.
Mă-ntreb mereu de ce?
Dar nu știu și încep să lăcrimez.

Sunt goală-n lipsa ta,
Ești al meu știu că te am
Dar îți cerșesc atimgerea,
Sunt ca un val pierdut în ocean.

Și dulcea dimineață.
Cu dor și lacrimi vine
Și timpul mă sufocă,
Ce grea e clipa fără tine.

Eu ți-am promis să te aștept,
Tu mi-ai promis c-o să revii.
De dorul tău mă sting încet,
Și-mi plouă-n suflet zi de zi.

Nu mai vreau nimic, iubirea îmi ajunge!

     Ce poate fi mai frumos decât sentimentul ce îți aduce soare în suflet, bucurie  în inimă, zâmbet pe buze și fericire în priviri. Până a cunoaște iubirea cerșeam doar clipe și secunde de fericire pe pământ. Acum că ea, iubirea și-a găsit liman statornic în sufletul meu, eu pot ridica palate în cer. Iubirea mi-a deschis marea în ochi și soarele în suflet. Anume ea îmi dă „viață”. Ea e gândul ce tremură enigmatic în mine, e calea spre fericire.
     Visele mele se zbat în ruinele sufletului și prind putere, se înalță spre împlinire. Iubirea e idolul meu, o culeg șoaptă cu șoaptă, lumină cu lumină și nu mă satur niciodată să iubesc.
     De când este ea în sufletul meu eu îmi recit dorințele în versuri, am privirea înnecată în lumină, din clipa de când o cunosc gurița mea este uitată într-un zâmbet în așteptarea săruturilor dulci. Iubesc până acolo până unde doar inima poate privi, până unde ajung visele cu aripi de zâmbete. Ador momentele speciale când iubirea se pierde în magia dimineților mele frumoase.  Iubirea îmi luminează cele mai întunecate și mai nepătrunse gânduri, ea mi-a creat un univers al meu, unde fiecare stea e a mea și fiecare răsărit e pentru mine.
     Iubirea a deschis în mine infinitul, orice clipă trăită cu ea este sfârșitul unei lumi și începutul alteia. Dacă vreau să iubesc ea mă ajută să iubesc mai mult decât aș putea eu, dacă vreau să urăsc, ea îmi dă putere să mă opresc, dacă vreau să plâng, ea îmi dă lacrimi doar de fericire și dacă mi-e dor și sufăr o fac doar de dragul ei, merită sacrificiul. Îmi place să privesc cu ochii ei, îmi place să zâmbesc cu gurița ei, îmi place să plâng cu lacrimile ei, îmi place să trăiesc în brațele ei. Nu mai visez la nimic, nu-mi mai doresc nimic, nu mai vreau nimic, iubirea îmi ajunge!!!

El, jurnalistul...

     Aspiră la împlinirea viselor. Este înșelat de adevăr. Prin păru-i negru i se plimbă valuri de imaginație. E optimist-i se citește asta în ochii săi albaștri adânciți în gânduri albe. Are doi prieteni adevărați - pixul și foaia. Locuiește la marginea lumii (la marginea realității de fapt), privește de acolo la toate câte se întâmplă și discută despre toate cu cei doi prieteni ai săi. Are o amantă - speranța, ea îl înșeală zi de zi, dar totuși trăiește încă în sufletul lui. Respiră aer îmbibat cu praf de ziare, dar este îndrăgostit nebunește de acest lucru. Tânăr și neliniștit - el, jurnalistul...

Cimitir de gânduri...

Eu nu pot măcar vorbi,
Nu pot nici a scrie.
Plâng amar în orice zi
Peste dragostea din poezie.

Plâng pe foaia din caiet,
Scriu doar câteva cuvinte,
Apoi le șterg, nu știu nimic
Și nimic nu mai țin minte.

Sunt pierdută în trecut,
În suflet e iubire.
Nu am nimic mai mult
Decât plăcuta amintire.

Am suflet trist, uscat
Și gându-mi e pustiu
Nimic nu am, nimic nu vreau,
Nimic eu nu mai știu.

Sunt doar o clip-amară
Ce-i frântă de acum,
Ca un apus în plină seară,
Ca o iubire prefăcută-n scrum.

Vise străine!

E toamnă.
Cad frunze galbene peste pământ,
Mi-e dor și plâng
Peste al dragostei mormânt.
E frig,
E rece-n suflet,
Gângul la tine doare,
Speranțe, Vise,
Singurătate-otrăvitoare.
E noapte, e-ntuneric,
Respir doar cu iubire,
În ochii mei trăiește
A ta plăcută amintire...
Îndrăgostită
Și nebunia mă-nfioară,
Trăiesc din vise ne-mplinite,
Realitatea mă omoară.